R{zbunarea e dulce

Românii au avut cele mai tari idei. Suntem creativi, însă de câte ori avem o idee, altcineva se îmbogățește de pe urma ei. Henri Coandă a construit primul avion cu reacție în Franța, iar francezii au luat brevetul. La fel a pățit și Petrache Poenaru, inventatorul stiloului, cunoscut astăzi drept invenție franțuzească. Un sport am avut și noi, oina, dar ni l-au luat și l-au făcut baseball. Vlad Țepeș a făcut istorie în Transilvania, dar a făcut milioane de dolari la Hollywood în rolul Contelui Dracula.

ROM a spus “până aici!” în 2013 și, odată cu noul ROM Sandviș și noile ROMToff, a lansat campania Răzbunarea e dulce. De data asta, noi am luat ideile de succes ale străinilor și le-am românizat cu gustul autentic ROM, apoi ne-am răzbunat pentru nelegiuirile din trecut.

Pentru început, am răzbunat oina, sportul nostru național, invitând românii să semneze petiția prin care le ceream americanilor să cânte imnul României în deschiderea meciurilor de baseball.

Petiția cu peste 4000 de semnături alături de un CD cu imnul național, transcrierea lui fonetică și un costum popular românesc au fost făcute pachet și trimise la Major League Baseball.

Al doilea pas a fost făcut de ROM Ciocolată cu Lapte. Pentru toți anii în care le-am cules căpșunele, le-am făcut softurile și calculatoarele în străinătate, ROM i-a chemat pe străini să descopere aerul nostru curat și i-a pus să ne mulgă vacile pentru noul ROM Ciocolată cu Lapte.

Razbunarea e dulce - ROM lapte