Romanians are smart

În 2011, imaginea României pe internet nu era tocmai una favorabilă. Iar asta se vedea cu ușurință pe cel mai popular motor de căutare, unde funcția de auto-complete dezvăluia toate stereotipurile negative care îi etichetau pe români. Tocmai de aceea, de 1 decembrie, Ziua Națională a României, ROM a lansat prima campanie care urma să schimbe imaginea țării pe internet. Pentru că schimbarea vine cu fiecare dintre noi, ROM i-a îndemnat pe români să crească numărul de căutări pe Google al lucrurilor pozitive pe care ar vrea să îi reprezinte. În scurt timp, rezultatele motorului de căutare s-au schimbat drastic, iar imaginea României pe internet a devenit una demnă de mândrie.

Anul următor, am dus schimbarea mai departe, construind campania român cu român. “O țară, 19 milioane de ambasadori” a adunat postările pozitive ale utilizatorilor prin intermediul unui hashtag dedicat, #romaniansaresmart.